Home

Republica moldova populaţie

ONU pentru Populaţie) în Republica Moldova pentru sus-ţinere în elaborarea acestei monografii, precum şi Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova pentru datele statistice oferite. 4 cUPrin La începutul anilor 90, atunci când se destrăma marele imperiu sovietic, Republica Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 milioane. Astăzi, acest număr a scăzut semnificativ, încât nici.. Dacă la sfârşitul anilor '80 Republica Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 milioane de oameni, în 2016, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în ţară trăiesc puţin peste 3,5 milioane de persoane

  1. Constituţiei Republicii Moldova, este o unitate teritorială autonomă cu statut special. În raionul Taraclia găgăuzii formează 8,31% din populaţie, iar în raionul Conform datelor recensămîntului, în Republica Moldova există 34 de localităţi în care găgăuzii constituie cel puţin 20% şi 22 de localităţi în care aceşti
  2. Migraţia a devenit în timp ciuma care consumă Moldova. Dacă la sfârşitul anilor '80, Republica Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 milioane de oameni, în 2016, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică de la Chişinău, în ţară trăiesc puţin peste 3,5 milioane de persoane
  3. Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie a lansat o nouă etapă a unui proiect menit să ajute bătrânii din Republica Moldova să folosească telefoanele mobil

Moldova rămâne fără oameni Moldova DW 07

  1. Citiți ultimele știri ale zilei la temă populaţie: Populaţia României va fi spionată generalizat de SRI, A fost anunţată data când vor fi prezentate rezultatele recensământului din 201
  2. Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în sectorul Tehnologiei informației și comunicațiilor. Date statistice Republica Moldova versus Uniunea Europeană. Consumul de energie în gospodăriile casnice (ediția 2016) Recensămîntul General Agricol 2011 (ediția 2014) Alte publicații, elaborate în anii 2004-2016 pot fi accesate aici
  3. Fondul naţional de date geospaţiale. Fondul naţional de date geospaţiale. Bazat pe Giscuit 1.4.3

Emigrarea populaţiei din Republica Moldova capătă un alt

În Republica Moldova se face evidentă accentuarea procesului de îmbătrînire demografică, în primul rînd, prin reducerea numărului persoanelor tinere cu vîrsta sub 15 ani şi, concomitent, prin creşterea numărului populaţiei vîrstnice (de 60 de ani şi peste). În 1989 aceste categorii de populaţie constituiau respectiv 29,6% şi. • Moldova este situată în partea de Sud-Est a Europei. La Nord, Est şi Sud ea se mărgineşte cu Ucraina, iar la Vest - cu România. Ocupă o suprafaţă de 33,8 mii km2. Teritoriul Moldovei are o întindere de la Nord la Sud de 339 km, de la Vest la Est - 155 km. • Populaţia stabilă 1a Republicii Moldova la 01.01.2018 a constitui

Fenomenul migraţiei din Republica Moldova: Pierdem

TVR Moldova - Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie a

La începutul anilor 90, atunci când se destrăma marele imperiu sovietic, Republica Moldova avea o populaţie de aproximativ 4,5 milioane. Astăzi, acest număr a scăzut semnificativ, încât. Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ populaţie de naţionalitate găgăuză - moldovenească, găgăuză sau rusă. La eliberarea documentelor se folosesc la libera alegere a cetăţeanului limba moldovenească sau rusă ori limbile moldovenească şi rusă, iar în localităţile c Ea era formată în proporţie de aproape 40% din populaţie neromânofonă (în general slavă şi rusofonă), împărtăşind poziţii politice diverse. Republica Moldova a sabotat organizarea, în martie 1991, a unui referendum cu privire la rămînerea RSS Moldoveneşti în componenţa URSS sau pentru o eventuală desprindere de aceasta Republica Moldova 66,6% din populaţie consumă mai puţin de 5 porţii de fructe şi/sau legume pe zi. Consumul de alcool pentru perioada 2008-2010 constituie 16,8 litri de alcool pur per capita (populaţia 15 ani +), în creştere cu 3 litri de alcool pur per capita comparativ cu perioada 2003-2005, cînd a fost înregistra Chihai Jana | Analiza morbidităţii prin tulburări mintale şi de comportament în Republica Moldova pentru anii 2007-2011 3 Fig. 2. INCIDENŢA TULBURĂRILOR MINTALE ŞI DE COMPORTAMENT aa. 2007-2011, indicator la 100000 populaţie 390 400 410 420 indicator la 100000 populatie indicator la 100000 populatie 404,5 399,7 399,8 417,8 411,

TVR MOLDOVACând ar putea ajunge vaccinul împotriva COVID-19 în R

populaţie - ultimele știri ale zilei și principalele

Republica Moldova este succesoarea RSS Moldoveneşti, care a făcut parte, mai mult de jumătate de secol, din Uniunea Sovietică. Statul sovietic a urmărit aici, prin diferite metode, edificarea unei naţiuni şi a unei identităţi a moldovenilor aparte, diferită de cea românească din care face parte istoric şi identitar Republica Moldova dispune de vaccinuri anti-COVID-19 pentru a imuniza 10% din populaţie. Igor Curov a precizat că, la ora actuală, Republica Moldova dispune de 266.400 de doze de AstraZeneca, de 24.570 de doze de ser Pfizer, de 152.000 de doze Sinopharm, de 71.000 de doze de vaccin Sputnik V şi de 100.000 de doze Sinovac Republica Moldova se situează pe locul opt într-un top al statelor care au înregistrat cel mai mare număr de decese la 100.000 populaţie provocate de COVID-19. Astfel, potrivit datelor Centrului de Resurse pentru Coronavirus Johns Hopkins din SUA, Republica Moldova a notat 226 de decese la 100.000 de locuitori din cauza complicaţiilor provocate de noul a Republicii Moldova, care legitima un regim de guvernare semi-prezidenţial, semi-parlamentar, prin modifi carea art. 78 din Constituţia Republicii Moldova. Astfel, această etapă este marcată de schimba-rea formei de guvernare în Republica Moldova 5) reprezentantul Fondului Organizației Națiunilor Unite pentru Populaţie în Republica Moldova; 6) șeful Centrului de Cercetări Demografice al Institutului Naţional de Cercetări Economice. 12. Biroul executiv al Comisiei are următoarele atribuţii: 1) aprobă planurile de lucru, agendele şedinţelor şi programele d

Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei; doar în șase hotărâri (18%) din cele pronunțate în 2018, CtEDO a constatat că Republica Moldova nu a violat CEDO. Marea majoritate a acestora se referă la regiunea transnistreană, în care a fost condamnată Federația Rusă În ultimele trei decenii, Republica Moldova a pierdut aproape o tremie din populaţie, un procentaj care denotă că acest stat situat între România şi Ucraina este unul dintre cele mai grav afectate de criza demografică care bântuie multe părţi ale Europei post-comuniste, relatează EUobserver

Biroul Naţional de Statistică // Publicaţi

Republica Moldova este o ţara europeană cu cel mai scăzut grad de urbanizare, avînd numai 41,3% din populaţie în localităţile urbane. Această distribuţie a populaţiei pe medii de reşedinţă are implicaţii majore pentru politicile de ocupare a forţei de muncă, atît prin crearea locurilor de muncă în mediul rural, cît şi în. CALITATEA VIEŢII CARACTERISTICI ALE VIEŢII SOCIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA VICTOR MOCANU ION MOCANU L ucrarea de faţă este consacrată studierii interdependenţei proceselor economice, politice şi sociale în Moldova, precum şi a influenţei unor caracteristici social-demografice şi personale asupra formării orientărilor sociale şi politice ale populaţiei Republica Moldova a fost depăşită la acest indicator de către Ungaria - 298 de decese la 100 de mii populaţie, Cehia - 280, Bosnia şi Herţegovina - 272, San Marino - 265, Muntenegru - 250, Macedonia de Nord - 249 şi Bulgaria - 247. În unele state din Europa situaţia este mult mai bună Republica Moldova este ţara cea mai expusă la propaganda rusă şi, respectiv, cea mai vulnerabilă în privinţa dezinformării şi manipulării, potrivit studiului intitulat 'Rezistenţa faţă de dezinformare în Europa Centrală şi de Est', relatează miercuri portalul Media-azi.md, Radio Chişinău şi Moldova.org Situaţia demografică în Republica Moldova. Şedinţa Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare 26 martie 2007 Dl Sergiu Sainciuc, viceministru al economiei şi comerţului. Date generale privind populaţia Republicii Moldova. - PowerPoint PPT Presentatio

17.05.2021 - Erkunde Rene Schumachers Pinnwand Republica Moldova auf Pinterest. Weitere Ideen zu moldawien, geografie, kartographie R. Moldova, una dintre țările cu cele mai multe decese COVID. Republica Moldova se situează pe locul opt într-un top al statelor care au înregistrat cel mai mare număr de decese la 100.000 populaţie provocate de COVID-19. Astfel, potrivit datelor Centrului de Resurse pentru Coronavirus Johns Hopkins din SUA, Republica Moldova a notat 226. Boris Gâlcă: Într-adevăr, tendinţele demografice în Republica Moldova înregistrează un scenariu destul de pesimist. Conform estimărilor ONU, către 2050 Republica Moldova va pierde un milion de populaţie, ajungând de la 4 mln. câte sunt astăzi împreună cu Transnistria la 2,5 mln. locuitori Republica Moldova CURTEA CONSTITUŢIONALĂ HOTĂRÂRE PENTRU CONTROLUL CONSTITUȚIONALITĂȚII articolului 52 alin. (6) din Legea nr. 10 din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice și a pct. 21 subpct. 1) lit. e) din Programul naţional de imunizări pentru anii 2016-2020, aproba Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie a lansat, astăzi, o nouă etapă a unui proiect menit să ajute bătrânii din Republica Moldova să folosească telefoanele mobile pentru a vorbi cu rudele stabilite peste hotare, să asculte muzică şi chiar să navigheze pe reţelele sociale. Proiectul Abilităţile digitale conectează generaţii, a fost lansat în urmă cu un an, iar primii.

Fondul naţional de date geospaţial

Gradul de urbanizare (69% populaţie urbană şi 31% populaţie rurală) a părţii transnistrene a Republicii Moldova îl depăşeşte aproape de două ori pe cel al părţii ei basarabene (39% populaţie urbană şi 61% populaţie rurală), fapt datorat (şi) politicilor aplicate în perioada sovietică. O primă concluzie se impune Scriam acum câteva săptămâni că în Republica Moldova te fascinează, dar mai ales te îngrijorează, interesul crescut faţă de cei morţi în raport cu cei vii. Arătam că acolo până şi alegerile preşedintelui şi Parlamentului se fac de cei morţi: o ţară cu o populaţie de 2,9 milioane de locuitori are 3,226 de milioane de alegători Republica Moldova a exercitat funcţia de Vicepreşedinte pe parcursul sesiunii a 17-a a Comisiei 2008-2009; Comisia pentru Dezvoltare Socială ( CSocD ) (2004-2008) şi Preşedinte al Comisiei pe parcursul sesiunii a 46-a (2007-2008)

Dinamica populaţiei Numărul populaţiei Republicii Moldova la situaţia din 1 ianuarie, mii persoane 2005 2006 2007 Total populaţie 3599,8 3589,3 3581,1 Pe sexe: masculin 1724,5 1719,3 1715,4 feminin 1875,3 1870,0 1865,7 Pe medii: urban 1491,0 1484,8 1478,0 rural 2108,8 2104,5 2103,1 5 blicii Moldova, cât şi de Comisia Europeană. În plus, societatea civilă din Moldova a contribuit de asemenea la monitorizarea implementării PAU - ERM4. În acest context, Fundaţia Eurasia a considerat necesară evaluarea percepţiei publicului larg refe - ritor la progresele înregistrate de Republica Mol

Republica Moldova GUVERNUL. HOTĂRÎRE Nr. 769 din 17.11.1995 cu privire la aprobarea Regulilor de achiziţionare de la populaţie a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase ce se conţin în articole şi resturi Publicat : 11.01.1996 în Monitorul Oficial Nr. 2-3 art Nr : 12 .. din Republica Moldova. Noiembrie - aprilie 2013 Agenda de dezvoltare post-2015: Raportul fi nal privind consultările din Republica Moldova. Elaborat de: AO Centrul Analitic Independent EXPERT-GRUP. Republica Moldova: extaz și agonie. PIB-ul Republicii Moldova a fost în 2014 în valoare 8,178 miliarde dolari, la un volum al exporturilor de 2,339 miliarde dolari. Timp de 22 de ani, Republica Moldova a primit de la organismele internaţionale o sumă similară cu cea care s-a descoperit că a fost furată în toamna anului 2014: 1,2.

Lucruri pe care probabil nu le știai despre Republica

China a participat la Jocurile Olimpice din 1932, dar a început să participe sub numele de Republica Populară Chineză în 1952. A găzduit Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, sportivii săi câștigând 51 de medalii de aur, numărul de medalii de aur cel mai mare, obținut vreodată Aprecierea geoeconomică şi geopolitică a Republicii Moldova. Republica Moldova stat tanăr, situat in Sud-Estul Europei Centrale, a apărut pe harta politică a lumii la 27 august in urma dezmembrării URSS. De fapt, apariţia pe harta politică ca unitate politico-administrativă ţine de 1940 după ce armata sovietică ocupă teritoriul interfluviului Nistru şi Prut pe 28 iunie Cuvinte-cheie: situația demografică, Republica Moldova, prognoza demografică a populației. Germania (Penina Olga, Grigoriev Pavel and Jdanov Dmitrii, 2015), numărul oficial al populației țării tre-(figura 1). Figura 1. Estimările oficiale și alternative ale numărului populației Republicii Moldova, anii 1980-2014 (abs., mii persoane) Republica Moldova are suficiente doze de vaccin anti COVID-19 pentru a imuniza aproape 10% din populaţie

Republica Moldova este o ţară mică din fosta Uniune Sovietic

La acest capitol, Moldova devansează cu mult Germania, Spania sau Olanda, ţări care au aderat la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) cu mult timp înaintea Moldovei şi au o populaţie cu mult mai mare decât cea a Moldovei; doar în 2.8 % din hotărâri, CtEDO a constatat că Republica Moldova nu a violat CEDO. Mare Moldova. Malcoci, Ludmila Fundația Soros-Moldova: Nivelul de victimizare a populaţiei în Republica Moldova : Studiu sociologic / Ludmila Malcoci; Fundaţia Soros Molodva, Progr. de Drept. - Ch. : Imprint Plus SRL, 2010. - 76 p. 500 ex. ISBN 978-9975-4170--6 Oportunitatea menţinerii digurilor de protecţie antiviitură într-o stare tehnică conformă este confirmată de practica internaţională. În Republica Moldova digurile protejează 93 localităţi cu o populaţie de circa 250 mii de persoane şi 95 mii ha teren agricol

Biroul Naţional de Statistică // Comunicate de pres

Ei îşi dau foarte bine seama că, prin prestaţia sa şi prin apelurile sale către populaţie, ea va influenţa cu siguranţă alegerea pe care o vor face cetăţenii la 11 iulie. Macovei a adăugat: De asemenea, se speculează că România este tot mai activă în Republica Moldova în contextul alegerilor parlamentare anticipate Chile a vaccinat anticovid 73% din populaţie. 09:48 | 09.07.2021 Categorie: Externe. Santiago, 9 iul. /MOLDPRES/. Guvernul chilian a anunţat joi o relaxare a restricţiilor impuse pentru a controla pandemia de COVID-19, însă nu a redeschis graniţele acestei ţări sud-americane, unde 73% dintre cei 19 milioane de locuitori au fost. Address: MD-2004, mun. Chisinau, bd. Stefan cel Mare si Sfant, 75 Tel: 022 255411, 022 255404 Fax: 022 255248 Email: dp.organizare@mai.gov.mddp.organizare@mai.gov.m Potrivit Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, cea mai mare incidenţă de îmbolnăviri, în raioanele de pe malul drept al Nistrului, se atestă în raionul Călăraşi - 156 de bolnavi la 100 de mii populaţie, acesta fiind urmat de raioanele Orhei, Străşeni, Rezina, Anenii Noi, Şoldăneşti, Făleşti

Start procesului de colectare de date în cadrul Studiului Generații și Gen, desfășurat în premieră în Republica Moldova. Generații și Gen este cel mai amplu sondaj demografic la nivel internațional, care are scopul de a cerceta schimbările demografice, procesele de îmbătrânire, numărul dorit de copii, evoluția în structura familiei și alte aspecte importante din. Adresa: Marbachweg 348 60320 Frankfurt am Main Tel.: +49 69-52 78 08. Rechizitele bancare: Beneficiar: Generalkonsulat der Republik Moldau Banca: Commerzbank Frankfur

REPUBLICA MOLDOVA. RAPORT PENTRU HABITAT III 2 CNPD Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare CONUSC Convenţia-cadru a ONU cu privire la schimbarea climei EBRD (BERD) European Bank for Reconstruction and Development (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Un model obisnuit poate fi transformat intr-o capodopera cu ajutorul imprimeurilor. Chiar daca la moda sunt benzile si formele geometrice, cine vrea sa fie cu un pas inaintea acestor tendinte trebuie sa indrazneasca sa poarte rochii de primavara 2020 animal print Republica Moldova să nu uităm că este parte a unui teritoriu care în secolul XIX a fost scufundat în obscurantism. Doar 10 procente din populaţie ştia să scrie şi să citească. Secolul XIX în Europa a fost secolul tuturor bătăliilor pentru libertăţile şi valorile democratice. Basarabia a fost în mâna Rusiei imperiale, S-a dus. Campania de vaccinare anti-COVID-19 în Republica Moldova a început la 2 martie cu vaccinul AstraZeneca, donat de România prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. De la lansarea acesteia, în Republica Moldova s-au vaccinat peste 140.000 de persoane, ceea ce constituie o rată de 4% din numărul total de populaţie, potrivit publicaţiei.

Recensământ în Republica Moldova: Câți dintre locuitori s

Populaţie generală. S1. cel mai bine străinii care locuiesc în Republica Moldova?, N=1033.. 84 Figura 3.9.3: Grupuri de afirmaţii care caracterizează cel mai bine persoanele străine care locuiesc în Republica Moldova, potrivit grupurilor minoritare. S26. Care din următoarele afirmaţii. Între timp Uniunea Europeană și Republica Moldova au ajuns la un nivel de cooperare pe bază solidă. Avem Acordul de Asociere, posibilitatea de a călători fără vize în statele UE și un nivel foarte înalt de asistență oferită de Uniunea Europeană pentru procesul de reforme din Republica Moldova

În total 223,8 milioane de persoane care locuiesc în Uniunea Europeană au fost vaccinate cu două doze de vaccin împotriva covid-19, cu o doză - după ce s-au vindecat de boală sau cu un vaccin care se administrează într-o doză unică, reprezentând peste jumătate din populaţia UE, potrivit unui bilanţ realizat de AFP Autorităţile din Republica Moldova au actualizat lista statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a COVID-19, clasificate ca zonă roşie, pentru care se impune regimul de autoizolare la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova În Grecia creştini ortodocşi sunt 95 până la 98 la sută din populaţie, în Serbia 97 la sută, în Bulgaria 88 la sută, în Republica Moldova 93 la sută, în Georgia 84 la sută, în Macedonia de Nord 65 la sută, în Cipru 89 la sută, în Muntenegru 72 la sută

Moldova va beneficia de echipament medical performantReferat Sistemul de Invatamant in Republica Moldova

8550 situatia demografica_in_republica_moldov

Indicatorul pentru includere în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile care este mai mare de 100 cazuri la 100.000 populaţie. ZONA ROȘI Astăzi central de reședință oficial al raionului este localizat în c. Coșnița, situație fără precedent în Republica Moldova. Populaţie - 35400 Structura administrativ - teritorială: Raionul Dubăsari are 15 localităţi dintre care 4 comune şi 11 sate Relaxarea măsurilor barieră anti-COVID-19, precum purtarea măştii sau distanţarea fizică într-o perioadă în care încă se desfăşoară campania de vaccinare creşte sensibil riscul de apariţie a unor variante ale coronavirusului rezistente la vaccin, relevă un studiu publicat vineri de revista Nature Scientific Reports şi preluat de agenţiile AFP şi EFE. Pentru a estima cum a Astfel, în Republica Moldova, Legea privind alegerile locale (art.8) stabileşte că pentru alegerea consiliilor locale şi a primăriilor, fiecare raion, comună, oraş (municipiu) constituie o circumscripţie electorală, deoarece art. 5 al legii fixează că în alegeri este utilizat scrutinul de listă. În acest caz norma de reprezentare.

(DOC) Situatia demografica in Republica Moldova radu

Republica Moldova a înregistrat, până în prezent, 260.424 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 252.693 au fost tratate și vindecate și 6.275 au decedat. Tags: Chişinău coronavirus frontieră headnews moldova pandemie restricții România stare de alertă vaccin Vamă zona rosi Sprijinul constant, ajutorul faţă de populaţie, investiţii masive. Nu uitaţi că ajutorul românesc este blocat pentru că guvernul lui Dodon, guvernul comuniştilor din Republica Moldova nu a vrut să prelungească aplicarea, pentru că nu a vrut să-şi asume angajamentele care se află acolo în proiect şi care au funcţionat tot. Amplasare:Europa de Est, N-E de RomâniaCoordonate geografice:45°28' - 48°28' N (350 km), 26°40' - 30°06' E (150 km)Suprafaţă:total: 33843 km2, loc 139uscat: 33371 km2ape: 472 km2 (rîuri principale: Dunărea, Nistru, Prut, Răut; lacuri principale: Beleu, Bâc, Dracele)Hotare terestre:total: 1389 kmcu state vecine: România 450 km, Ucraina 939 kmieşire la mare: 200 m la extrema d Legea care conferă un statut special limbii ruse în Republica Moldova a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituţională de la Chişinău, anunță Radio Chişinău, Ziarul de Gardă şi Agora.md, preluate de Agerpres . Legea fusese adoptată în luna decembrie a anului trecut și a stârnit controverse în țara vecină Adresa: Via Vincenzo Gioberti, 8 20123, CAP- 20123, Milano, Italia Tel. Anticameră: 0039 02 36745703 Tel. Secţia consulară: 0039 02 36745703 Apeluri de urgenţă

Referat Somajul in Republica Moldova

Republica Moldova România Fando

Pe parcursului anului 2021, se așteaptă ca mecanismul COVAX să livreze în Republica Moldova 24.570 doze de vaccin BioNTech-Pfizer și până la 264.000 de doze de vaccin AstraZeneca / SKBioCOVID-19. Campania de vaccinare va avea loc în trei faze și a început cu imunizarea lucrătorilor medicali. Vedeți mai multe detalii aici Ministerul Educaţiei anunţă organizarea şi desfăşurarea de către Oficiul din Republica Moldova al Fondului ONU pentru Populaţie a doua co. 07/10/2011 - 11:18 : Dragi elevi şi studenţi! 1 SEPTEMBRIE este o zi în care fiecare dintre noi aprinde o scînteie ce-i va da speranţa pentru mîine, puterea de a visa Tariful pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere de la populaţie creşte de la 7,11 lei/persoană/lună la 11,61 lei/persoană/lună, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului Local Sectorului 6 de joi. oprit de o operațiune specială a oamenilor legii din Republica Moldova - [Analize. Populaţie. Populaţia din România este în prezență stagnează. Desigur, cea mai mare regiune este capitala țării Muntenia, cu peste 4000 de cetăţeni, urmată de Transilvania şi Republica Moldova, cu peste 2000 de cetăţeni

STATISTICI rușinoase